Deși dicționarele o tratează, într-o primă abordare, ca fiind ”starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură”, prostia are rădăcini ascunse, se așează în structuri sociale dintre cele mai diverse, luând forme de manifestare impredictibile atunci când nu se cunosc mecanismele ei subtile, putând astfel genera uneori situații de aparentă normalitate, însă devastatoare pe termen lung.

Prostia omenească circulă ca un flagel, traversând deopotrivă spații și niveluri culturale, sisteme și denominațiuni religioase, profesii și preocupări, medii universitare, academice sau guvernamentale, probând cu prisosință, în acest ultim caz că, din neatenție, ea poate fi investită chiar prin vot public.

Fără a avea pretenția exhaustivității, prin această prelegere, autorul Dumitru Grigore propune o viziune de profunzime în mecanismele psihologice ale prostiei, punând la dispoziția publicului, un minim de instrumente cognitive cu ajutorul cărora prostia să poată fi interceptată acolo unde s-a infiripat și persistă, dar și îndepărtată din zona deciziilor de importanță socială majoră.

Dumitru Grigore a susținut în același cadru și prelegerile:
– ”INTELIGENȚELE FRACTALE – o nouă abordare a proceselor gândirii”;
– ”CUNOAȘTERE ȘI INIȚIERE, ÎNTRE SACRU ȘI PROFAN”;
– ”NORMALITATE ȘI PATOLOGIE SPIRITUALĂ”.