Non nobis Domine, non nobis, sed nomini Tuo da gloriam!

 

Este O.S.M.T.H. o organizație Francmasonică?

 

Prea Nobili Comandanți, Nobile Doamne ale Templului, Nobili Cavaleri, Sergenți și Scutieri, dragi prieteni,

Nu! OSMTH nu este o organizație masonică! În cele ce urmează am să argumentez această afirmație, pentru că nu este suficient să afirmăm, fără se explicăm.

Periodic, observăm cum societatea și opinia publică, asociază Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim cu Ordinul Francmasonic. Găsim articole în presă, comentarii individuale pe platformele de socializare, chiar și în interacțiunile noastre personale întâlnim oameni care nu fac distincția între cele două organizații. Mai mult, le asociază. Nu trebuie să ne mire acest fapt și nu putem acuza ignoranța lor, cât timp datoria de a informa cu privire la Ordin ne revine exclusiv nouă, membrilor acestei organizații.

Ca să putem corecta percepția eronată asupra OSMTH, în primul rând, trebuie să înțelegem cum s-a creat această confuzie între cele două organizații. În rândurile de mai jos, am să explic sumar asemănările, aspectele legate de istoria comună, modul de operare și scopurile celor două Ordine, astfel încercând să înțelegem cum am ajuns la actuala percepție a opiniei publice.

Istoria Cavalerilor Templieri, a Ordinului Sărmanilor Camarazi ai lui Christos și a Templului lui Solomon (Pauperes Commilitones Christi Templique Salomonici), de la înființarea sa până la suprimarea și persecutarea membrilor lui în anii 1307 – 1314, face subiectul a numeroase lucrări, cărți, simpozioane și conferințe. Vom aborda însă ce s-a întâmplat după căderea Ordinului, pentru că acolo am identificat sursa confuziei.

După 1314, membrii ai Ordinului din diverse țări, fie s-au afiliat altor Ordine cavalerești deja existente (așa cum este Ordinul Ospitalier al Sf. Ioan – Ordinul Suveran Militar de Malta, Ordinul Teuton – Deutscher Orden, Ordinul Sf. Lazarus, etc.), fie s-au regrupat și au format Ordine noi. De aici pornesc miturile, legendele și confuziile, în marea lor majoritate. Dacă despre situația din Portugalia avem date concrete, conform cărora Templierii s-au regrupat formând Ordinul lui Hristos (1319),  în Franța au aderat la Ordinul Ospitalier, în Scoția găsim că ei s-ar fi alăturat regelui Robert ”the Bruce”, în bătălia de la Bannockburn din 1317. În semn de mulțumire acesta a creat Ordinul Regal de Heredom. David al II, rege în exil în Franța, creează Gărzile Scoțiene, trupe militare formate din Cavaleri Templieri… cel puțin așa spune legenda.

În 1446 este finalizată construcția Capelei Rosslyn, de către familia Sinclair, bănuită că ar avea origini templiere. Desigur și aceasta este o legendă, cel mai probabil, dacă vedem mărturia împotriva Ordinului la procesul de la Edinburgh în 1309, depusă de un membru al familieiSt. Clair.

Trecând mai departe, după 1690, James al II-lea fuge din Marea Britanie și aflat în exil la Saint-Germain, deschide aici un capitul al Ordinului Regal de Heredom. O precizare este aici necesară. Franța și în special Parisul, erau la vremea respectivă împânzite de organizații secrete, fiecare proclamând scopuri și obiective din cele mai ciudate. Întâlnim consemnate de la cercuri de studiu ale Alchimiei, Kabbalah, Hermetismului, ale filozofiilor din Orientul Mijlociu, etc. până la ordine militare și/sau complotiste care erau în slujba diferiților pretendenți la tronurile Europei.

În anul 1736, la doar câțiva ani de la formarea primei Mari Loji la Londra, Cavalerul Andrew Michael Ramesy participă la o Ceremonie de Inițiere în cadrul unei Loji pariziene, iar la masa festivă ține un celebru discurs în care afirmă cu tărie legăturile dintre Francmasonerie și Cavalerii Cruciadelor. Ramsey era romano-catolic și un apărător și admirator a lui James Francis Edward Stuart, Bătrânul Pretendent la tronul Angliei și Scoției. Pentru serviciile sale, culminând cu o carte publicată, în care explica legitimitatea pretenției Stuarzilor la Tron, primește în 1735 de la Regele James titlul nobiliar de cavaler și baron.

Observăm cum se înfiripă o frumoasă poveste, având în spate un țel politic. Ramsay fiind Mare Orator al Ordinului Masonic din Paris, va povesti în discursul său din 1736, față de cei mai înalți demnitari ai Francmasoneriei franceze, existența unei legături între Masonerie și Cavalerism. Discursul său prezintă câteva idei interesante și l-am tradus integral ca anexă la prezenta lucrare. În discursul său, îi identifică pe cruciați ca fiind strămoșii Francmasoneriei; adaugă că ordinul religios a fost înființat cu scopul de a forma creștini perfecți, ordinele militare cu scopul de a inspira adevărata glorie (a lui Dumnezeu), iar ordinul masonilor ca să îi facă pe oameni binevoitori, iubitori de virtute și morală, în slujba semenilor lor; Semnele de identificare ale Francmasonilor își găsesc originea în cele folosite de cavaleri în timpul cruciadelor.

Ramsay face o legătură precisă aproape de finalul discursului: Ordinul Francmasonic face la scurt timp după Cruciade, un tratat cu Ordinul Sf. Ioan de Ierusalim, iar lojile masonice devin Loji al Sf. Ioan. Și de aici, cutia pandorei a fost larg deschisă și au înflorit o sumedenie de mituri, toate aceste pretenții fiind însă foarte greu de autentificat de-a lungul istorie și rămân ca atare niște legende.

După cum vedem, asocierea nu este făcută cu Ordinul Cavalerilor Templieri ci cu Ordinul Ospitalier al Sf. Ioan – S.M.O.M. dar asta a lăsat loc de interpretări, nu accidentale. Jezuiții, Societatea lui Isus, fiind în slujba Vaticanului (dincolo de nemulțumirile publice ale Papalității cu Ordinul), au infiltrat mai toate organizațiile secrete din vremea respectivă. Ordinul Suveran Militar de Malta, fiind sub protecția și în subordinea Vaticanului, nu putea fi asociat cu Francmasoneria și prin urmare, o întreagă avalanșă de legende au fost propagate în întâlnirile masonice, cu privire la legăturile zidarilor liberi cu Ordinul Templier. Există suspiciuni întemeiate, având în vedere câteva mărturii și documente ale vremii, că însuși Ramsay ar fi colaborat, dacă nu a fost chiar membru, al Societății lui Isus. De menționat că Ordinul Iezuit, este până azi considerat a fi serviciul de informații al Sfântului Scaun.

Desigur, nu trebuie uitată chestiunea posesiunilor Ordinului Templier, predate prin decret papal către Ordinul Sf. Ioan. Avem pe de o parte grija Vaticanului de a nu produce un pretendent la acele posesiuni, iar pe cealaltă parte, avem o avere deținută nelegitim care trebuie recuperată. Apare și cine să încerce:  Charles Edward Stuart, Bonnie Prince Charlie, Tânărul Pretendent. El revigorează Ordinul Templier în 1745, iar pe 24 septembrie 1745 este ales Mare Maestru al Cavalerismului Antic al Templului din Ierusalim.

Începând cu 1737 apar tot felul de grade de inspirație cavalerească în Masonerie, chiar sisteme de grade complet cavalerești. Cel mai important a fost Ritul Strictei Observanțe (zis și Templieră, datorită specificului organizației), cunoscut sub numele de Ordinul Înalt al Templului din Ierusalim. Fondatorul său, Baronul von Hund, a fost primit în Ordinul Templier la Paris în 1743, chiar de către Bonnie Prince Charles în persoană (zice legenda) și însărcinat să organizeze masoneria templieră în Germania și întreaga Europă. Ceea ce se și întâmplă începând cu 1756. Stricta Observanță devine un important Organism Masonic în Europa, ajungând în 1782 să aibă membrii și structuri din Anglia până la curbura Carpaților, iar de acolo până în Rusia.

Sistemul avea la vârful piramidei de comandă așa numiții ”Superiori Necunoscuți” – cel mai probabil fiind vorba de Charles Edward Stuart și colaboratorii săi, iar misiunea Ordinului era de a recupera posesiunile Templiere în Europa, de a răzbuna Ordinul inițial și desigur, de a restabili dinastia Stuart la tronul Angliei, Irlandei și Scoției.

Ulterior, prin contribuția deloc neglijabilă din partea Iezuiților, Stricta Observanță va renunța la scopurile politice și va deveni un rit speculativ masonic, dar va păstra totuși influențele Ordinului Templier în ritualurile gradelor ce o compun. După conventul din 1782 de la Wilhelmsbad, Stricta Observanță devine Ritul Scoțian Rectificat, activ și azi.

În 1761 apare în peisajul masonic francez un nou grad cel de Mare Inspector Mare Ales Cavaler Kadosh, tot de inspirație templieră. El va ajunge să fie al 30-lea grad în ierarhia Ritului Scoțian Antic și Acceptat, sub denumirea de Cavaler Kadosh – grad de răzbunare prin care se relatează povestea suprimării Ordinului Templier de către dușmanii săi, Papa Clement și Regele Filip. Mai târziu apare gradul 33 și Ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, Suveran Mare Inspector General, care reia tema templieră și în mod special relația între Ordinul Templier și Ordinul Sf. Ioan de Ierusalim.

Traversând oceanul, în Statele Unite, întâlnim încă o organizație masonică importantă, care lucrează grade inspirate din templarism. Este vorba de Ritul de York, care are în compoziția algoritmului său inițiatic grade cu titlul Cavaler de Malta și Cavaler Templier. Primul capitol al Ritului primește patenta de funcționare în 1793.

Ordinele Masonice menționate anterior sunt doar o mică parte a organizațiilor care au preluat povestea Ordinului Sărmanilor Camarazi ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon. Subiectul fiind atât de vast, lucrare de față nu permite o abordare mai amplă. Consider însă că expunerea exemplelor de mai sus este suficientă ca să înțelegem originea fenomenului confuziei, creat în jurul templierilor și masonilor.

Să trecem acum la Ordinele Cavalerești Templiere, ne-masonice și să vedem cum au evoluat ele de-a lungul istoriei.

Prima reactivare a Ordinului Templier, consemnată și dovedită istoric, apare în 1705, la Versailles, Franța, când Ducele de Orleans proclamă reînființarea lui și devine Mare Maestru al Ordinului. Prea multe despre activitățile Ordinului din acea perioadă nu se cunosc, probabil pentru că nu au existat. Totuși, Statutul Ordinului datat 1705, va fi utilizat de Bernard-Raymond Fabre-Palaprat care refondează Ordinul în 1804. Fabre-Palaprat, este membru al Marelui Orient al Franței și în 1804, alături de câțiva Frați Masoni, înființează ”L Ordre du Chevaliers du Temple”, organizație independentă de Francmasonerie, care primește foarte repede protectoratul lui Napoleon Bonaparte. Mai mult, i se permite ca ceremonia oficială să aibă loc la Paris, eveniment public în care vor fi comemorați Jacques de Molay și Cavelerii Templului martiri și victime ale nedreptăților comise împotriva lor de către Filip al IV-lea și Papa Clement al V-lea.

Raționamentul lui Napoleon trebuie pus în contextul politic al timpului. Având o foarte mare neîncredere în Lojile Masonice franceze, datorită radicalismului politic exprimat în adunările Fraților la vremea respectivă, a văzut în acest nou Ordin o forță care să echilibreze influența și activitățile Lojilor.

Orice legături cu Francmasoneria au fost definitiv tăiate când Ordinul s-a proclamat independent și suveran și a aderat la religia apostolică romano-catolică. Fabre-Palaprat va utiliza două documente pentru a-și consolida poziția de conducător al ordinului: statutul din 1705 și Carta Transmisiunii (Larmenius). Între 1808 și 1814 au loc diverse schisme dar până la urmă liniștea este restabilită și Ordinul prosperă din nou. Prin venirea lui Louis al XVIII-lea pe tronul Franței și declararea monarhiei constituționale, Ordinul se adoptă poziția de susținător al acestuia și primește în schimb recunoașterea oficială. Fabre-Palaprat va înființa Biserica Ioanită a Creștinilor Primitivi, de natură ecumenică, și va încerca în 1833 să o instaleze ca biserică oficială a Ordinului. Acțiunea va produce o nouă ruptură în Ordin, între cei care erau de acord cu noua instituție și cei care doreau să rămână fideli Bisericii Catolice.

După moartea lui Bernard Fabre-Palaprat, în 1838 se încearcă o reunificare, dar aripa franceză, fidelă liniei defunctului, refuză să accepte ca Mare Maestru pe Sir William Sidney-Smith, Mare Prior al Marii Britanii.

În 1853, Napoleon al III-lea, dă un decret prin care recunoaște oficial aripa Palaprat a Ordinului și le acordă dreptul să poarte distincțiile și însemnele Ordinului în public pe tot teritoriul Franței. Ordinul rezistă și prosperă sub protectoratul Împăratului, dar începe să se dizolve după 1870 când acesta este învins și capturat de prusaci.

O nouă reactivare a Ordinului Templier se încearcă la început de sec. XX, prin grija Marelui Priorat al Belgiei, fondat în 1825 de către Bernard Fabre-Palaprat. Contextul politic al vremurilor face ca tentativa să eșueze. Totuși, în 1932, câțiva foști membrii belgieni decid să reactiveze Ordinul și fac asta sub numele de  Ordinul Suveran și Militar al Templului din Ierusalim. În 1960, ocupă funcția de regent al Ordinului Don Fernando Campelo Pinto Pereira de Sousa FONTES. În 2018, după moartea acestuia, comanda Ordinului este preluată în urma alegerilor ce au avu loc pe 24 noiembrie 2018, la Paris, în prezența a 34 de delegații din toate colțurile lumii, de către Eminenta Sa Cav. Mare Cruce Gerard Edmond Louis Willery.

În 1969, la conventul de la Paris, un număr de membrii care doreau o altă abordare decât cea a lui Sousa Fontes, decid să părăsească Ordinul și vor forma un altul având ca Mare Maestru pe Andrzej Zdrojewski. Din această aripă dizidentă se vor mai desprinde și alte organizații mai mult sau mai puțin templiere.

Trebuie să menționez că secolul XX, aduce fondarea a sute de ordine și organizații de inspirație templieră, multe din ele găsind oportună o relație cu tradiția rozacruciană și diverse curente ezoterice. Nu este de mirare că doar câteva au supraviețuit și sunt active și azi.

Ce putem înțelege din această scurtă prezentare istorică a Ordinului Templier, post-suprimare? Cel mai relevant aspect este independența totală față de orice organizație sau organism masonic, chiar dacă în paralel cu OSMTH s-au dezvoltat și funcționează și astfel de organizații. Observăm o autenticitate a filiației Ordinului și înțelegem originile ecumenice ale sale.

În cele ce urmează, am să încerc o comparație între cele două curente, cel Templier și cel Masonic, ca să înțelegem și diferențele ideologice și filozofice, nu doar cele organizaționale menționate mai sus. Pentru acest demers am să recurg la texte fundamentale ale celor două organizații.

Ce este Francmasoneria? ”Francmasoneria este o școală aparte de morală învăluită în alegorie și ilustrată de simboluri. Ea are ca scop să primească oameni buni pentru a-i face și mai buni. Masoneria nu impune limitări în căutarea Adevărului și prin urmare primește orice om liber și de bune moravuri, dacă acesta crede într-o forță creatoare superioară lui”. Adică, indiferent de credința sau religia postulantului, creștin, evreu, musulman, budist, etc.  atâta timp cât nu este ateu, poate aparține Francmasoneriei. Sigur, există o aripă a Francmasoneriei care primește și atei și agnostici, dar ea este considerată iregulară de către masoneria anglo-saxonă, cea mai răspândită în lume. Totodată, trebuie menționat că Masoneria regulară nu admite femei în rândurile sale. Ele pot aparține unor organizații separate, dar nu pot participa efectiv în Ordinul Francmasonic. Și aici trebuie remarcat că sunt organizații masonice iregulare care primesc femei în rândurile lor. Învățăturile masonice sunt spirituale dar de o natură universală și depășesc granițele culturale, religioase, filozofice, etc. Grija Masonilor este de a face o lume mai bună pentru viitor, folosind învățăturile și tradiția Ordinului drept curriculum pentru membrii ei. Francmasoneria este o organizație discretă, care își desfășoară activitățile ritualice specifice în locuri distincte, numite Loji și Temple, cu ușile închise.

Ce este Templarismul? Templarismul este un curent cultural și social bazat pe tradiții și învățături exclusiv creștine, de obicei ecumenic. OSMTH, unicul continuator legitim al Ordinului, așa cum am arătat în prima parte a lucrării, este o organizație tradițională creștină, cavalerească, cosmopolită, independentă și apolitică. Misiunea Ordinului este de a apăra Credința Creștină, ”de a reuși, exprima și forma grupuri de creștini care se asociază în dorința de a face mai responsabilă și mai eficace slujirea lor creștină pentru comunitate, și care se îngrijesc de totalitatea nevoilor sale”. Este laic și ecumenic, reunind în rândurile sale femei și bărbați, creștini, indiferent de denominația religioasă. Caracterul cavaleresc al OSMTH este dat exclusiv de tradiția Ordinului Sărmanilor Camarazi ai lui Hristos și a Templului din Ierusalim, înființat în 1118. Ordo Supremis Militarus Templi Hierosolymitani apără aplică și crede în principiile și învățăturile Sfintei Scripturi pentru formarea unei societăți mai bune. Prin termenul ”Militar”, înțelegem că el este în slujba țării și a credinței creștine, participând activ la apărarea lor, ori de câte ori i se va cere. OSMTH este o organizație publică, iar la evenimentele ei, ritualice sau nu, pot participa toți cei interesați.

Mai rămâne de abordat, pe final, chestiunea membrilor. Chiar dacă întâlnim în Francmasonerie membrii ai Ordinului Templier, sau în Ordinul Templier membrii ai Francmasoneriei, nu înseamnă că cele două organizații sunt legate între ele. Fiecare om este liber și are, conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, dreptul să se asocieze cu cine dorește și să adere la idei și organizații cu care rezonează. Apartenența la cele două Ordine nu este incompatibilă și nu generează vreun conflict de interese sau ideologic, cât timp se respectă regulamentele și statutele celor două. Ar fi absurd să pretindem că simpla apartenență a unor membrii în cele două organizații, leagă implicit Ordinele între ele. Cu siguranță avem și de o parte și de alta oameni care aparțin, spre exemplu, unor cluburi sportive. Asta înseamnă că un club de fotbal sau de volei este Templier sau Masonic? Evident că nu.

Puteți deduce singuri care sunt ideologiile care stau la baza celor două organizații și sunt sigur că acum suntem în măsură să eliminăm orice confuzie creată în trecut. Totuși, mă simt nevoit să rezum concluziile în paragraful care urmează, răspunzând la întrebarea inițială: este OSMTH o organizație masonică?

Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim nu este o organizație masonică! Pentru că: Francmasoneria, în marea ei parte, este deschisă doar bărbaților, pe când OSMTH primește în egală măsură bărbați și femei. Francmasoneria nu are un caracter religios, primind oameni de orice credință, în timp ce OSMTH este o organizație creștină, a cărei membrii profesează una dintre denominațiile creștine. Francmasoneria are în primul rând un rol simbolic, filozofic și moral, iar acțiunile membrilor ei sunt un rezultat a acestora. OSMTH are un rol activ și acționează în societate conform principiilor Creștine. Activitățile ritualice masonice au loc în Temple specifice tradiției, deschise doar membrilor Masoni, pe când la activitățile OSMTH, ritualice sau nu, pot participa toți cei interesați, ele având loc de multe ori în biserici. În plus de toate cele enumerate mai sus, încă de la reînființarea sa, Ordinul Templier a proclamat o independență totală față de Francmasonerie și a cunoscut o dezvoltare individuală, chiar dacă în paralel cu anumite organizații masonice.

Am să închei aici această scurtă incursiune în istoria și ideologia Francmasoneriei și a Templarismului, cu speranța că cele expuse de mine au ajuta la clarificarea confuziei create în jurul Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim. Cu siguranță, pe viitor, se va impune un studiu amănunțit din care să rezulte o lucrare accesibilă publicului larg.

Vive les Chevaliers !

KTJ Mircea Bucin